Viena: o delegație CROCEU s-a întâlnit cu Ministrul de Externe Austriac

Vineri, 13 iulie 2018, o delegație a Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-a întâlnit, la Viena, cu dna. Karin Kneissl, Ministrul Federal austriac pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe. Cu acest prilej, a fost prezentat punctul de vedere al CROCEU asupra subiectelor ce constituie prioritățile președinției austrice a Consiliului UE, în perioada iulie-decembrie 2018: siguranță publică și migrația ilegală, procesul de digitalizare pe piața muncii, eforturile de asigurare a stabilității în interiorul, dar și la granițele Uniunii, cu atenție deosebită asupra perspectivei de extindere în zona Balcanilor de Vest.

Apreciind în mod deosebit motto-ul Președinției Austriece a Consiliului UE – „O Europă care protejează” – delegații CROCEU și-au exprimat preocuparea deosebită asupra problemei refugiaților și a politicilor de reglementare a fenomenului migrației internaționale. De asemenea, deși apreciind beneficiile multiple ale fenomenului digitalizării asupra vieții cetățenilor europeni, membrii CROCEU au pus în evidență și provocările nu mai puțin importante ridicate de această evoluție, mai ales legate de continua diminuare a sferei vieții private. În privința politicilor de vecinătate și a procesului de extindere europeană, reprezentanții ortodocși au cerut ministrului austriac sprijinul pentru protejarea bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din Kosovo, dar și din partea de nord a insulei Cipru, precum și asigurarea protecției drepturilor ortodocșilor din Ucraina.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
  • LinkedIn Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon