top of page

RO: Întâlnirea anuală a CROCEU, la Sofia: coeziunea socială poate fi bazată numai pe demnitatea și u


Reuniunea anuală a Comitetului Reprezentanților Ortodocși pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) a avut loc în Bulgaria, între 5 și 7 octombrie 2018, la invitația Preafericitului Părinte Neofit, Mitropolitul Sofiei și Patriarhul Bulgariei. Tema întâlnirii din acest an a fost „Factorii intensificării coeziunii în societatea europeană”.

În cadrul seminarului-dialog găzduit de Reprezentanța (Permanentă) a Comisiei Europene în Bulgaria, reprezentanții Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Române, Patriarhiei Bulgare și ai Bisericii Ciprului au prezentat reflecțiile lor pe această temă. Alături de ei au participat cadre universitare, oficiali europeni și colaboratori ai Bisericii Ortodoxe a Bulgariei.

Membrii CROCEU au subliniat faptul că, într-o lume din ce în ce mai diversă, precum cea în care trăim astăzi, nevoia de coeziune este mai mare ca niciodată, deopotrivă la nivel european și național, regional și local. Diferențele etnice, culturale și religioase pot genera teamă între oameni și astfel să provoace crearea de bariere, ziduri despărțitoare și disensiuni. În acest condiții, este imperativ ca Bisericile din Europa să cultive și să rămână în dialog cu alți actori sociali, pe de o pare subliniind rolul fundamental pe care l-a jucat creștinismul în crearea Europei precum și, mai recent, a Uniunii Europene, iar pe de altă parte să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra viitorului acestei complexe structuri.

Concret, coeziunea socială în Europa poate fi stimulată printr-un set coerent de politici fiscale, bugetare, sociale și educaționale orientate către binele comun. Întreagă această strategie trebuie să fie centrată pe demnitatea intrinsecă și unicitatea fiecărei ființe umane, ce reprezintă un principiu fundamental al credinței creștine. Numai o astfel de evoluție poate transforma Uniunea Europeană în ceea ce a fost ea menită a fi de la bun început de către părinții ei fondatori: nu doar o piață unică de desfacere a bunurilor, bazată strict pe interese economice și având ca unic scop continua creștere economică, ci mai degrabă o familie de state bazată pe principii și valori comune, care pot facilita împlinirea și dezvoltarea integrală a fiecărei națiuni și a fiecărei persoane.

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, membrii Comitetului au călătorit către Stara Zagora, unde au luat parte la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la nașterea mitropolitului Metodie Kusev, cel dintâi întâistătător al acestei eparhii.

Programul a culminat duminică, 7 octombrie, când membrii CROCEU au slujit Dumnezeiasca Liturghie în noua catedrală mitropolitană Sf. Ier. Nicolae, din Stara Zagora, sub protia ÎPS Părinte Ciprian, Mitropolit de Stara Zagora, în prezența PF Părinte Patriarh Neofit. După Sf. Liturghie, membrii Comitetului au avut o întrevedere cu Preafericirea Sa, căruia i-au mulțumit pentru facilitarea acestei întâlniri, împreună cu ÎPS Părinte Antonie, Mitropolitul Bulgar Ortodox al Europei Occidentale. Preafericirea Sa i-a asigurat pe membrii CROCEU de rugăciunea și sprijinul său și le-a dorit putere și ajutor de la Dumnezeu în continuarea misiunii lor de a face auzită viziunea creștin-ortodoxă asupra viitorului Uniunii Europene.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page