top of page

Lucrări de renovare şi reamenajare la Biserica „Sf. Nicolae”, din Bruxelles

În perioada mai - noiembrie 2024, se desfășoară, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, o serie de lucrări de renovare și reamenajare la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Nicolae”, a Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene, de la Bruxelles.

Lucrările vizează finalizarea unui proces amplu de recondiționare a bisericii unei foste mănăstiri franciscane, construite la jumătatea sec. XIX și achiziționate în anul 2006 de către Patriarhia Română. Încă de pe atunci a fost amenajat un spațiu de cult provizoriu, cu speranța că, în timp, acesta va putea fi reorganizat potrivit tradiției arhitectonice și liturgice a Bisericii Ortodoxe, devenind astfel o veritabilă ambasadă spirituală și culturală a țării noastre în capitala Europei.


Proiectul curent include demontarea plafonului despărţitor de deasupra spaţiului actual de cult, ceea ce va face din nou vizibili pereții laterali pe întreagă înălțimea lor. Sunt prevăzute, de asemenea, repararea acestor ziduri și a bolţilor de la nivelul superior, izolarea podului și a solului, realizarea unei noi instalaţii electrice și de încălzire a bisericii.


Toate aceste îmbunătățiri vor crește semnificativ eficiența, confortul şi mai ales nivelul de siguranță al folosirii imobilului, în beneficiul miilor de credincioși asociați Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Nicolae”, din Bruxelles.




Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page